X

 

In centrul civic al oraşului Tismana

Cea mai bună vizualizare 1024/768 px

Căutaţi ceva ?

ORAŞUL TISMANA – judeţul GORJ

Proiecte ale Fundaţiei Tismana şi ale Biroului Integrare - Dezvoltare

---

Casetă text:   Proiectul privind

PLANIFICAREA STRATEGICA PARTICIPATIVA PENTRU DEZVOLTAREA SOCIO-ECONOMICA A ORASULUI TISMANA

DEZVOLTAREA CULTURII PARTICIPARII

El are în vedere, reorganizarea unui serviciu complet, la nivel de oraş in care să fie implicaţi toţi factorii autorizaţi  la nivel local să facă demersuri pentru accesarea fondurilor UE si care au experienţă in diseminarea informaţiei privind fondurile UE. Factorii autorizaţi din teritoriul oraşului fiind insuficienţi, (doar Fundaţia Tismana a obţinut drepturi de a  facilita programul Leader în zona de vest a judeţului Gorj) se preconizează ca pe lângă acesta si Compartimentul de Integrare Europeană, să fie incluse pe o perioadă determinată de implementarea planificării strategice,  o firmă de consultanţă şi un agent de dezvoltare locală cerut de Consiliul Judeţean Gorj pentru a fi interfaţa permanentă intre Consiliul Local Tismana şi Consiliul Judeţean Gorj în această planificare strategică. Prin reorganizarea acestui serviciu complet, favorizăm oraşul Tismana pentru a deveni centrul zonal  de integrare europeană prin accesarea fondurilor structurale şi programelor operaţionale ale PND (Planului Naţional de Dezvoltare) SI PNDR (Planului Naţional de Dezvoltare Regională).

(Mai multe pe situl de informare al Fundatiei Tismana )

l1.jpg (553 bytes)

FONDUL PENTRU DEZVOLTAREA ŞI MODERNIZAREA  ADMINISTRAŢIEI LA NIVEL LOCAL


Reforma în  APL (Administraţia publică locală) este un proces ce se realizează în condiţii diferite faţă de procesul de modernizare a APL din ţările din vest. Astfel, procesul de reformă are particularităţi legate de:

•accentuarea restricţiilor economice;

•îndeplinirea condiţiilor privind alinierea la standardele Uniunii Europene

Si la Tismana, Biroul de Integrare – Dezvoltare împreună cu Fundaţia Tismana şi Comisia Învăţământ -

Cultură lucrează la acest proiect (Clic aici)

 

Buletinul informativ

Este un ghid util şi practic îndemnând la crearea de comunităţi locale, in scopul creării de asociaţii şi fundaţii, a instruirii populaţiei în accesarea şi derularea fondurilor europene. Descărcaţi-l de aici: ( PUBLICATII ) sau Intraţi pe situl www.tismana.ro şi alegeti link-ul INTEGRARE EUROPEANĂ

            Sediul permanent pentru comunităţile locale se va amenaja în fosta sală de sport şi va fi  dotat, printr-un proiect al Fundaţiei Tismana, cu aparatură modernă de vizualizare şi prezentare a temelor planificate, astfel ca fiecare cetăţean al comunităţii să aibă informaţii la zi privind proiectele şi fondurile europene.

 

---

Nou! Filme  de la Bâlciul Sfânta Maria Mare pentru dvs.!

 Festivalul Cântecului, Dansului si Portului Popular Gorjenesc

Tismana 2007

Ediţia a XXXIX-a 2007

Pe pagina sa http://fr.youtube.com/festivaltismana

Clic aici pentru a vedea laureaţii: „Premiile I, II şi III

---

Casetă text:

Parteneriat Fundaţia Tismana, primăria,

liceul   
şi
Centrul de Resurse pentru Organizaţiile Non-profit din Oltenia – C.R.O.N.O.

Scopul proiectului creşterea gradului de implicare a ONG-urilor în stabilirea priorităţilor şi elaborarea proiectelor de dezvoltare locală/regională ce vor fi dezvoltate de APL pentru a accesa fondurile structurale prin realizarea de parteneriate între APL şi ONG . Obiective:

Organizarea de forumuri locale în vederea iniţierii şi elaborarea proiectelor comunitare cu finanţare de la fondurile structurale de proiecte.

Membrii echipei vor participa la o întâlnite de lucru care va aborda următoarele teme: obiectivele, activităţile, bugetul, calendarul şi metodologia proiectului, fişele de post, constituirea echipei, modul de lucru in echipa. relaţiile contractuale (semnarea contractelor de muncă – colaborare -  prestare servicii).

Citiţi aici:

  (Citiţi proiectul CRONO)

l1.jpg (553 bytes)

Casetă text:   

Fundaţia Tismana, Biroul de Integrare – Dezvoltare şi liceul

vor derula un proiect de Parteneriat Strategic pentru Cetăţenie Activă Locală „EURO HOUSE”. El va avea menirea de a crea un grup, o comunitate locală, formată de regulă din tineri, care să identifice nevoile şi oportunităţile locale, să fie instruită în elaborarea de proiecte şi să acţioneze aidoma Consiliului Local Tismana. Va fi un partener al consilierilor aleşi, un  Consiliu Local Civic care va impulsiona activitatea autorităţii legislative şi executive. Va fi o interfaţa activă între cetăţean şi Consiliul Local.

Parteneri instituţionali:

Asociaţia Tineri fara Frontiere

Peace Corps România

Fundaţia Parteneri pentru Dezvoltare Locala

Institutul Social Oltenia, Universitatea din Craiova

Delegaţia Comisiei Europene in România

Parteneri media: Radio Tg Jiu, Vertical, Impact in Gorj, Domino, Gazeta de Sud, Ediţie Speciala Oltenia, Acces TV, Antena 1 Târgu Jiu, Radio Oltenia Craiova, TVR Craiova, TELE U Craiova, TV Oltenia

 (Citiţi raportul Biroului de Integrare Dezvoltare EURO-HOUSE )

 

---

Citiţi PUBLICATIILE Biroului de Integrare – Dezvoltare şi ale Fundaţiei Tismana şi  Sesiuni/conferinte – idei pe grupe de lucru

Vedeţi filme de la Tismana: www.youtube.com/fundatiatismana  şi www.youtube.com/tismanainfo

Sau clic aici pentru o selecţie Diverse/Filme de la Tismana

Opinii, abuzuri, articole: ARTICOLE care este un link din Publicaţiile on-line ale prof. N. N. Tomoniu

CITITI PUBLICATIILE ARP - Asociaţia Română pentru Patrimoniu

---

 

 

Vedeţi şi:

www.antrec.ro * Pensiuni din Gorj  * alpinet.org *  Albumul Tomoniu pe Alpinet 

 

Dacă doriţi sprijinul nostru în deschiderea unei căsuţe poştale

sau gestionarea unui site, accesaţi legăturile „cont mail” sau „pagina web” de mai jos

Ce a fost astazi: Clic aici 

Cum va fi vremea: Clic aici

Programele posturilor TV: Clic aici

Cursurile principalelor valute: Clic aici

Ultimele rezultate de la Loteria Romana: Clic aici

 

Calendar azi:

 

Prima pagină

cont mail

pagina web

domenii eu

Noutati

Info - utile

 

---

Arhiva 2007 - 2008 * Seria 1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12

---

Restartare site

Ultima actualizare: oct.07

 

© Copyright Fundaţia Tismana – 2006