LUMINEAZA-TE SI VEI FI! * VOIEŞTE ŞI VEI PUTEA!

 

    

Inaugurarea Centrului de Resurse pentru Activităţi Extracuriculare de Promovare a Cetăţeniei Active – Tismana, 18 martie 2011. Parteneri în cadrul proiectului sunt Asociaţia Regională pentru Dezvoltare Rurală – partener principal, Fundaţia Parteneri pentru Dezvoltare Locală şi 12 instituţii şcolare din judeţul Gorj, între care se numără G.S.I Tismana. Vedeţi spect.  Ans. de Datini TISA  

Vizualizare 1024/768 px

Căutaţi ceva ?

ORAŞUL TISMANA – judeţul GORJ
---

Legături noi: Popasul Turistic Lainici  ***  Muzeul Etnografic al Văii Jaleşului "Grigore Pupăză" 

CONSIDERAŢII ASUPRA LAINICILOR

 

La pagina „Viaţa religioasă din Valea Jiului”, spuneam că “mânăstirea Vişina, odată înfiinţată, a creat premizele pentru împlantarea unor schituri în defileu pentru lainicii de acolo”. Printre ipotezele etimologice, privind toponimia, există o primă interpretare etimologică a cuvântului „lainici” pe care unii îl consideră de origine grecească, afirmând fals că ar veni din greaca veche, unde “lainos” ar însemna „de piatră”. Ori, nu se poate vorbi de greacă veche în vremea lui Nicodim, grecii folosind cuvântul piatră „πέτρα” – petra – încă din timpurile înfiinţării fostului oraş antic, situat în Iordania, care, datorită templelor săpate direct în stâncă a fost numit în greceşte Petra. Aşadar, Petra şi nu Laina, cum s-ar fi putut numi dacă s-ar accepta afirmaţia lor.

               A doua interpretare de până acum, şi anume că termenul ar deriva de la numele unui trib geto-dac, al “Lailor”, care era binecunoscut prin secolele al IV-lea – al V-lea împreună cu al “bessilor” din zona Sarmisegetuzei, aflată la circa 80 km distanţă de Lainici, nu e departe de adevăr. Priviţi imaginea de mai sus luată din poiana Locurele şi constataţi că, spre deosebire de sălbăticia versanţilor Văii Jiului, pe munţi, există câmpii şi goluri de munte unde freamătă din plin viaţă de om. Păstorii de animale ai acestor locuri  îşi duceau viaţa spirituală încă din primele secole de creştinism prin aşa zişii lainici. Aşadar, cine erau lainicii?

              

Citiţi articolul…

 

Situri ale Fundaţiei Tismana pentru alte localităţi

 

LAINICI: Popasul Turistic Lainici

       

ARCANI: Muzeul Etnografic al Văii Jaleşului "Grigore Pupăză"   

       

 

 

Cartea de telefoane (ianuarie 2010)

 

 

Share |

l1.jpg (553 bytes)

 

„SEMĂNĂTORUL – Editura online”

La un secol de la apariţie, conceptul revistei "Sămănătorul" a fost reiniţiat de Asociaţia Română pentru Patrimoniu şi Fundaţia Tismana.

 "Sămănătorul"  reînvie acel vechi concept literar încurajând lucrările originale, detaşate de partizanatul politic, populismul şi demagogia de astăzi. 

Puteti participa şi dvs. cu volume originale la

www.editura-online.ro

 

Citiţi BULETINUL INFORMATIV "SEMANATORUL":

http://www.semanatorul.ro/buletin/index.htm

 

Siturile Fundaţiei Tismana pentru aniversări

 

POCRUIA: 1969 – 2009  - 40 de ani de la absolvire  

 

PEŞTIŞANI:

Situl 40 de ani de la absolvirea Liceului “Constantin Brâncuşi” din Peştişani

 

Vedeţi situl şi articolele noi:

www.tomoniu.ro

 

LEGE nr.215 din 23 aprilie 2001, Legea administraţiei publice locale

Art. 12. - Autorităţile administraţiei publice locale pot încheia între ele acorduri şi pot participa, inclusiv prin alocare de fonduri, la iniţierea şi la realizarea unor programe de dezvoltare regională, în condiţiile legii.

 

CITIŢI:

 Buletinul  Analize şi fapte al  ARP –- Asociaţia Română pentru Patrimoniu,  partener al Fundaţiei Tismana

Cartea  „Neamul întemeietor al lui Băsărabă” http://topesti.trei.ro/opinii/istorie/basarabi1.htm

Utile: Traducere automată : http://translate.google.ro/translate_t?hl=ro#

Cartea „Sfântul Nicodim de la Tismana”,  a fost tipărită într-un volum de 224 de pagini,

 din care 40 pagini color, la Editura „Cuget Românesc* Bârda şi costă 20 lei/exemplarul fără taxe poştale

Pentru comenzi scrieţi pe adresa Parohia Malovăţ, comuna Malovăţ, judeţul Mehedinţi, cod poştal 227 315

Persoană de contact: Pr. Prof. Dr. Alexandru Stănciulescu-Bârda, Comanda prin mail: parohiamalovat2@gmail.com

---

Alte situri recomandate:  www.tismana.ro , www.tomoniu.ro,  Semanatorul ,  Editura online”, Universul, ARDR asociaţie parteneră Fundaţiei Tismana.

Vedeţi şi secvenţele noastre video:

 www.youtube.com/fundatiatismana , www.youtube.com/tismanainfo  şi http://fr.youtube.com/festivaltismana

---

În atenţia celor care caută informaţii despre localitatea Tismana:

Situl Primăriei Tismana care a fost activ pe Internet

între anii 2004-2008 a fost trecut ca site arhivă la adresa

www.primariatismana.sapte.ro

 

ndication.com/pagead/show_ads.js">

Clic Pades - Tismana

Statia meteo Apa Neagra

 

 

ZIARE astazi: Clic aici

Prognoza vremii la INMH: Clic aici

Programele posturilor TV: Clic aici

Cursurile principalelor valute: Clic aici

Ultimele rezultate de la Loteria Romana: Clic aici

 

Calendar azi:

 

Prima pagină

cont mail

pagina web

domenii eu

Noutati

Info - utile

 

---

Arhiva * Seria 1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12  13 14 15 16 17

---

Restartare site

 

 

© Copyright Fundaţia Tismana – 2011